Liceul Teoretic Internațional Spectrum Iași

Cluburi

Școala Gimnazială Internațională Spectrum organizează, contra cost, o varietate de cluburi, urmârind o dezvoltare armonioasă a copiilor. Pentru înscrieri, orar și taxe, accesați secțiunea Cluburi în portalul MyEducare.

Robotica reprezintă o ramură a curriculumului STEM,  focalizată pe lucrul practic, de rezolvare a problemelor în mod creativ. Elevii colaborează pentru a construi și programa roboți care interacționază cu mediul înconjurător într-un mod care reflectă soluții reale la cererile tehnologice din viața de zi cu zi. Fie că vorbim de programarea senzorilor de proximitate pentru a preveni coliziuni, construcția unei macarale pentru a ridica și muta obiecte, sau a roboților care pot urca scări, micii ingineri sunt expuși la concepte care pot fi continuate și dincolo de enclavele școlii.

La clubul Cambridge, elevii își perfecționează cunoștințele de limba engleză într-un mod practic și captivant, pregătindu-se pentru examenele Cambridge recunoscute la nivel internațional. Prin activități interactive, dezbateri și exerciții personalizate, elevii își dezvoltă încrederea de a comunica fluent și corect în această limbă.

Clubul de pictură reprezintă o cale prin care copiii își pot exersa abilitățile creative fără teama de a greși, având ca rezultat buna dezvoltare a funcțiilor creierului. Pictura îmbunătățește abilitățile motrice fine și poate ajuta copilul să-și comunice emoțiile și gândurile.

Pe lângă dezvoltarea abilităților motorii fine, confecționarea păpușilor stimulează recunoașterea de tipare, care poate avea reverberații în alte materii școlare. Copiii urmează un proces de creație, imaginându-și produsul final și urmând pașii necesari până la materializare, prin care devin mai rezilienți, răbdători și capătă stimă de sine.

La clubul de șah, elevii își dezvoltă gândirea logică, răbdarea și capacitatea de a lua decizii strategice. Sportul minții îi ajută să-și îmbunătățească concentrarea și să exerseze analiza prealabilă a situațiilor, înainte de a acționa.


La acest club, copiii descoperă lumea fascinantă a bricolajului, lucrând cu diferite materiale și instrumente pentru a crea obiecte unice și originale.

De la construcția de machete și modele la lucrul cu lemn sau materiale reciclabile, elevii sunt încurajați să își exploreze creativitatea și să își pună în aplicare ideile.

Minte sănătoasă într-un corp sănătos – AS Natura este un proiect care promovează jocurile sportive în aer liber, în beneficiul comunității. Școala Spectrum îmbrățișează direcțiile de combatere a sedentarității, pentru bunăstarea copiilor, motiv pentru care ne bucurăm de această colaborare.

Tinerii piloți își pot testa abilitățile de conducere și pot experimenta adrenalina curselor pe circuitul de karting.

Acest club este un loc fascinant și plin de energie unde elevii pot explora lumea științei prin intermediul experimentelor interactive și distractive.

Qwankido este un sistem modern de arte marțiale care combină tehnici din diverse discipline, inclusiv taekwondo, karate, judo și jiu-jitsu, pentru a oferi un antrenament complet și eficient pentru corp și minte.

Zumba reprezintă o îmbinare a conceptului de dans pe muzică cu cel de antrenament fizic. Pe lângă beneficiile legate de sănătate, de dezvoltare a musculaturii, îmbunătățire a flexibilității și a memoriei, coregrafia Zumba reprezintă o activitate socială, în care este încurajat lucrul în echipă.